Bradul, falnic si frumos ornamentat, a devenit un simbol emblematic al Spiritului Craciunului peste tot in lume. Exista numeroase legende cu privire la originile decorarii pomului “cu cetina tot verde”. Una dintre aceste povesti relateaza cum Martin Luther a fost impresionat de frumusetea unor mici brazi, in timp ce se plimba printr-o padure ninsa. Acoperit de zapada, intregul peisaj stralucea in lumina Lunii asemenea unui ocean nesfarsit de sclipiri. Martin Luther a fost atat de miscat de aceasta scena, incat a doborat unul dintre brazi, l-a luat acasa si i-a decorat crengile cu lumanari aprinse. De aceea se crede ca fondatorul Bisericii Lutherane a fost cel care a pus pentru prima oara lumina intr-un pom de Craciun. Traditia s-a pastrat peste secole dar, in ultima perioada, obiceiul a suferit, pe alocuri, unele modificari in situatii care au determinat incadrarea bradului festiv in categoria lucrurilor bizare. Iata cateva exemple elocvente.


Bradul invers
Brazii aranjati cu varful in jos incep sa castige tot mai multa popularitate in randul adeptilor de creatii si amuzante alternative cu ocazia sarbatorii Craciunului. Originile atarnarii brazilor dateaza inca din Evul Mediu si se spune ca unele familii din estul Europei ar fi suspendat pomii cu susul in jos pentru a simboliza, intr-o anumita maniera, numai de ei stiuta, Sfanta Treime. In zilele noastre, brazii astfel dispusi sunt fie atasati de tavan, asemenea unor candelabre, fie infipti in suporti speciali pe podea, care ii sustin. Desigur, astazi, acest obicei nu mai are vreo insemnatate, dincolo de ineditul evident pe care il aduce. Traim oare intr-o lume rasturnata?

Bradul din cristale Swarovski
Swarovski, unul dintre manufactorii de top ai lumii in domeniul cristatelor, si-a dezvelit tot in acest an, cateva modele foarte elegante de brazi de Craciun. Unul dintre cei mai stralucitori astfel de pomi este decorat cu peste 2.000 de birujetrii din cristal. Bradul de Craciun se afla in incinta mall-ului Siam Paragon, din Thailanda. Un alt proiect asemanator, si cu traditie, este bradul natural din Zurich care se aprinde in fiecare Craciun, de 13 ani incoace, si este decorat cu peste 7.000 de cristale Swarovski.

Bradul ecologic
Unul dintre cei mai nebunesti “brazi” de Craciun este cel prietenos cu mediul, creat din sticle de apa de 20 de litri reciclate si din tevi de PVC. Scopul monumentului captivant pentru ochi a fost acela de a spori nivelul de constientizare al oamenilor cu privire la notiunea de reciclare. Un alt “pom” de iarna interesant a fost si Copacul Inghetat Paprika, realizat din peste 280 de sticle de plastic reciclate si suspentade in aer. Proverbul conform caruia “gunoiul unei persoane este comoara alteia” se dovedeste adevarat in aceste cazuri.

Bradul din diamante
Compania de bijuterii Soo Kee a venit pentru prima oara cu ideea crearii unui “brad” de Craciun din diamante. Aceasta creatie magnifica, literalmente in valoare de milioane de dolari, este unul dintre cei mai scumpi pomi de Craciun din lume. Incrustat cu mii de diamante stralucitoare insumand 913 carate, 3.762 de pietre delicate si decorat cu aproape 500 de luminite, “bradul” a cantarit peste 3.000 de kilograme, iar valoarea i-a fost estimata la 1.550.000 dolari in 2007. Acum, cel mai scump brad din toate timpurile costa 11 milioane de dolari si se afla in holul central al Hotelului Palace din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Bradul artificial, nu mai inalt de patru metri valora, initial, 10.000 de dolari, dar aceasta suma a tot crescut pe masura ce aur, perle, diamante, safire si alte pietre pretioase furnizate de Style Gallery au fost adaugate. In acest moment, 181 de bijuterii dintre cele mai valoroase decoreaza cel mai scump pom de Craciun al lumii.

Bradul de ciocolata
Este cu certitudine vorba despre un brad de Craciun care arata delicios. Ciocolatierii francezi nu inceteaza sa uimeasca publicul larg prin creativitatea si pasiunea artistica a realizarilor lor din ciocolata. Patrick Roger, prim ciocolatier al Frantei, a creat in acest an un pom de Craciun de ciocolata inalt de zece metri, cu intentia de a aduna bani pentru Teledonul anual din Franta. Impresionantul “pom” a fost acompaniat de figuri tipice sezonului festiv, cum ar fi Mos Craciun si renii lui, totul confectionat din ciocolata neagra. Ideea lui Roger a fost aceea de a crea o minune a iernii, care sa ii incante atat pe copii, cat si pe adulti.