Cum bine zice Ramtha, de cate ori ne aflam in fata unor stimuli, rareori ne detasam si oferim raspunsuri noi, creative. De cele mai multe ori nu facem decat sa reactionam, adica revenim la tipare din trecut, activam emotii vechi, ne comportam cum ne-am mai comportat.

Functionam asadar dupa modele arhetipale, actualizam niste prototipuri. Iar arhetipul razboinicului este atat de prezent in constiinta noastra individuala si sociala, incat aproape zilnic simtim nevoia sa ne administram doza de euforie din drogul numit agresivitate.

Tehnic vorbind, sa fii agresiv inseamna sa iesi la atac, sa provoci, sa cauti prilej de cearta, de scandal, sa-ti pierzi autocontrolul, sa te enervezi. Artistic vorbind, agresivitatea este o masura compensatorie pentru o insatisfactie. Devenim agresivi nu pentru ca ne provoaca cineva. Sensul este invers, desi ne place atat de mult sa dam vina pe ceilalti si sa-i acuzam ca au ceva cu noi, ca ei sunt sursa nenorocirilor noastre. Nu facem decat sa ne proiectam in exterior. Si, de fapt, nu cautam unde trebuie.

Totul incepe cu noi. Cu mine. Eu sunt cauza. Eu sunt sursa. Eu imi creez realitatea. Eu atrag in viata mea oameni care ma reprezinta, care imi confirma trairile mele interioare. Ceilalti nu reflecta decat ceea ce este in interiorul meu. Ei sunt oglinzile mele.

Sa luam un exemplu la indemana: agresivitatea in trafic. De cate ori ati plecat nervosi de acasa si v-ati urcat la volan? Pentru ca dispozitia voastra era irascibila, v-ati trezit claxonand, apostrofandu-i pe ceilalti soferi ca merg prea repede sau incet, ca sunt prosti, ca va stau in cale. Desigur, ati fost injurati la randul vostru, vi s-a aratat degetul cu pricina sau bata de baseball (se poarta) ba, daca ati avut noroc, s-a dat unul jos la voi sa va alinte cu vorbe de dulce sau cu picioare in caroserie (am vazut o masina bombardata de pietoni pe trecere dupa ce pe soferul sfidator, la adapostul usilor inchise, il luase gura pe dinainte).

Cu cat temperamentul meu este mai vulcanic, cu atat voi atrage oameni si evenimente care sa amplifice starea mea de spirit. Daca sunt nervos, voi da peste soferi sau pietoni si mai furiosi decat mine. Daca ma urc in autobuz cu dispret fata de cineva care sta pe scaun pentru ca, de fapt, mie mi s-ar cuveni locul (desigur, nu e nimeni mai obosit ca mine, pe nimeni nu-l dor picioarele mai rau decat pe mine, eu sunt mai in varsta decat ala care sta jos, sta-i-ar in gat sa-i stea), sa nu ma mire ca sunt impins, calcat pe picior, sufocat de vecina care se tot fataie langa mine. “- Ia mai stai locului, nu ti-ar fi rusine! N-ai cei sapte ani de acasa! – Ce-ai cucoana? Te-ai trezit cu fata la cearsaf?” Iti sunt familiare schimburile de replici ?

Am stabilit ca tu singur stai la baza situatiilor care iti amplifica starea de agresivitate. De fapt nu este o stare, ci un proces, pentru ca agresivitatea e dinamica si se perpetueaza pe ea insasi prin reactii in lant, in cascada.

Asadar, cei din jurul tau iti confirma ceea ce esti tu. Ei sunt agresivi pentru ca tu esti agresiv. Dar acum e timpul sa te intrebi de ce esti tu agresiv? Este limpede ca esti nemultumit, ca e ceva ce nu iti place, ca e ceva ce nu iti convine. Iar atunci izbucnesti. Iti versi amarul. Iti asculti coltii si iti scoti ghearele la ceilalti.

Insist totusi sa ne intoarcem la tine si la sufletul tau, pentru ca acolo trebuie scormonit. De fapt, cauza se afla la energia care tine totul laolalta: IUBIREA. Nu cumva te simti neiubit? Nu cumva ti se pare ca primesti prea putin? Nu cumva, pur si simplu, vrei sa fii bagat in seama?

Si stim foarte bine ca acolo unde este atentia, acolo este si energia. Asadar, prin comportamentul agresiv nu facem decat sa cersim si noi putina atentie. Vrem sa umplem acel spatiu gol populat de fantome precum nemultumirea, insatisfactia, teama de respingere, neacceptarea etc.

Dar abia acum ajungem la intrebarea cheie: “Tu iti acorzi atentie?” In traducere, asta inseamna: “Tu te iubesti pe tine?” Daca esti agresiv, raspunsul se subintelege. Mai mult, se poate subintelege ca nici nu ajungi sa-ti pui aceste intrebari. Ca, pur si simplu, alegi sa nu rupi lantul. Ca iti place spatiul acela plin de lipsa.

Aici intervine rolul acceptarii. Aici lucreaza asa de bine exercitiile de recunostinta. In acest punct, schimbarea cu 180 de grade a atitudinii face minuni. Lupta cea mare e doar cu razboinicul din tine.